Parcarea cu 10 nivele la Punctele Cardinale

Imi lipsea doza de ris pe saptamina asta! Insa dom’ primar are grija ca timisorenii sa nu se plictiseasca si vine macar o data pe saptamina cu o idee nastrusnica. Azi are una buna rau: cica pe Oituz, in locul cazarmei parasite o sa faca o parcare supraetajata cu 10 nivele!
Ui’ce zice Robu: “Eu cred că foarte potrivit pentru Timişoara ar fi să se realizeze parcări supraterane şi avem în vedere două locaţii: una care este clar stabilită, în zona Oituz, şi unde aşteptăm investitori privaţi. Vom face cât de curând anunţul public, oficial, în acest sens, şi aşteptăm cea mai convenabilă ofertă privată de investiţie într-o mare parcare în acea zonă. Eu cred că acolo se poate face o parcare P+10 de exemplu, o parcare care realmente să satisfacă nevoile pentru toți cei care vin să viziteze zona istorică a Timişoarei, Piaţa Unirii şi împrejurimile”.
Scuze: unspe nivele, nu zece, am uitat parterul!
Logic ar fi ca dupa acest anunt sa urmeze altul si mai important: intentia de construire a macar unui zgirie-nori in zona. Ca altfel la ce ar fi nevoie de o asemenea parcare, intr-o zona unde nu sint j’de mii de birouri, mall sau stadion? Explicatia cu locuri pentru vizitatorii zonei istorice nu tine din simplul motiv ca alora le trebuie o parcare de autocare, care se poate amenaja foarte simplu pe o latura a parcului din spatele Hotelului Continental. nu scrie niciunde ca traseul istoric facut la pas trebuie sa inceapa de la Punctele Cardinale si nu de la Muzeul Banatului.
Apoi stau si ma intreb care ar fi eficienta economica a unei asemenea parcari-turn? Inteleg daca am fi in mijlocul unui oras foarte mare si aglomerat dar in zona asta din Timisoara, la Punctele Cardinale, nu e vorba de o cladire dintr-o aglomerare unde lucreaza zeci de mii de oameni pe kilometrul patrat, ca in Chicago sau in Manhattan.
Plus ca ideal este nu sa ai un singur garaj din asta intr-un punct al orasului, unde sa incerci sa aduni laolalta sute/mii de masini iar de acolo soferii sa o ia voiniceste la pas catre locurile unde au treaba, poate chiar si la kilometri distanta. Eu unul nu as da in veci 3 lei ora pe un loc de parcare aflat la jumatate de ora de mers pe jos de locul unde lucrez sau am treaba, platind astfel din banii mei nu numai timpul cit am treaba efectiv ci si ora sau zecile de minute pierdute cu mersul pe jos pina la destinatie. Ideal este sa ai o parcare etajata la fiecare 5 minute de mers pe jos in zona centrala. Astfel sa stiu sigur ca nu am mai mult de 2-3 minute de mers pina la destinatie chiar si in zonele aglomerate, si la ore de virf.
Ma astept ca al meu primar sa imi faca mai multe parcari, rasfirate judicios in oras. Astfel, daca am treaba la primarie, ma astept sa pot parca undeva in zona, daca am treaba la Spitalul Judetean, la Magazinul Bega sau in Piata Badea Cartan, la fel. Nu-mi trozni o parcare de milioane de euro la Punctele Cardinale, unde n-are aproape nimeni de ce sa opreasca in zona! (Turistii, am mai spus-o, vin cu autocarele, sau ies pe jos din hoteluri, sau iau un taxi, sau tramvaiul, eu cel putin asa fac prin orasele pe care le vizitez). Ca nu e nimic de facut acolo, cu exceptia facultatii de Arte (care are deja parcarea facuta de ADP de pe vremea lui Ciuhandu, sa vedem daca Robu termina parculetul), a Clinicii Max-Fax si a cladirii cu 3 etaje goale acum de la coltul cu Popa Sapca, unde era Connex odata. In rest… pauza. Sa nu imi spuna mie cineva ca cei cu treaba la tribunal sau pe la notarii, avocatii si detectivii particulari din zona isi vor urca ML-urile si Q7-le la etajul 10 al parcarii de pe Oituz! 1500-2000 de masini pe ora, 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamina! Bastionul are parcari de jur imprejur, Tribunalul are chiar si toaleta publica subterana in parcare, asa ca un garaj cu 10 etaje mi se pare o fantezie a unuia care fumeaza chestii (prea) tari.
Pe cind o asemenea parcare la Padurea Verde? Vezi dom’ Primar ca “Ţînţarul” e in paragina! Se poate face si acolo o parcare pe macar 6 etaje!

This entry was posted in Discutii generale. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>