Am mai pozat capace de canal si in America, si in Europa, am ajuns sa fac citeva poze si de “medalii pe asfalt” din Africa.

Cit despre cele din Gibraltar, m-au cam dezamagit: ma asteptam la ceva cu blazonul orasului (asa cum e capacul de la apometru). Cind colo, niste chestii patrate, sau genericele capace facute de Pont a Mousson ce le intilnesti si-n Romania mai nou. Asta e, macar marocanii si spaniolii le au personalizate, chiar daca unele sint tocite.

Astea fiind zise, deci am fost la Barcelona. Si am si vizitat-o din fuga unui bus din ala cum am auzit ca au aparut si la Bucuresti (deci cred ca am reducere de 10%, ca asa scrie pe pliant: oriunde in lume sint City Sightseeing buses, daca-l prezint mi se face rabat la pret).

De data asta nu s-a mai repetat ghinionul de anul trecut de la Amsterdam, cind in loc de 8 ore intre avioane am avut doar 3, deci nici o sansa sa ajung in cartierul cu curve sau sa bag un joint… Nu ca as fi genul, dar macar sa fi aruncat o piatra intr-unul din canale si sa ma pis in centru… Am profitat deci de cele 10 ore pline intre avionul de la Malaga si cel spre Timisoara si am dat o raita prin orasul lui Gaudi.

Scump ca naiba transportul, busul de la aeroport la Piata Catalunya si apoi cel turistic, pentru doua persoane a fost peste 70 euro (72 mai exact). Insa a meritat, si daca mai ajungem acolo o sa repetam figura, dar cu conditia sa stam macar un week-end.

N-am repetat greseala din Malaga unde ne-a pus dracul sa halim tapas (vorba-vine: “halim” ca am lasat in bol chestia aia neagra urit mirositoare si cu gust de mat gros de porc fiert cu tot cu rahatul din el), asa ca am intrat la Burger King unde am devorat un whooper menu. Mi-a parut rau apoi, fiindca dupa aia am descoperit alaturi Hard Rock Cafe, iar eu fiind membru All Access am prioritate la loc la masa si 10% reducere. Adica mincam un T-bone steak sub masina la pret de burger fiindca odata cu plata tricourilor (io cu The Who si Ramo cu Jimi Hendrix) am trecut de 200 puncte in cont ceea ce inseamna ca mi-au dat inca 20 dolari. Nu-i nimic, gasesc eu un Hard Rock Cafe unde sa-i cheltui… De ce am zis “sub masina”? O sa vedeti in poze.

Superb oras Barcelona. M-a cucerit definitiv cu eleganta, curatenia, clima, verdeata, vechiul si noul.

Spania in general este mult mai frumoasa decit m-as fi asteptat, am inteles in sfirsit cum cineva poate decide la 54 ani sa lase balta o cariera stralucitoare de medic in Timisoara pentru a se muta acolo, si nu in Marea Britanie, de exemplu. E suficient sa citesti o statistica oficiala ce zice ca peste un milion de englezi traiesc in Spania. Mai multi chiar decit romani.

Revenind la Barcelona (cu vorba doar, desi sper sa ma mai duc acolo) mai spun doar ca l-am trecut pe lista mea de suflet, alaturi de Munchen, Viena, Praga, New York, Budapesta si Berlin. Si asta e mare lucru fiindca in Munchen am stat 3 ani, la New York un an, Budapesta am vizitat-o de zeci de ori.

Am peste 900 poze, asa ca sa nu aveti pretentia sa le pun pe cele mai frumoase. Mai bine va urcati curul in avion (e 30-35 euro un zbor cu Wizz-ul) si mergeti sa vedeti cu ochii vostri!

[Show as slideshow]

Saptamina trecuta am vizitat ultima bucatica de pamint european care nu este independenta: colonia britanica Gibraltar. Sa nu intelegeti de aici ca gibraltarenii sint maimute, doar ca printre cei 30.000 supusi britanici vietuiesc si circa 300 maimute (macaci). Foarte blinde si cuminti de altfel, pina nu vad ceva de furat de prin buzunarele turistilor. Ghidul nostru se pare ca nu prea le agrea, gelos fiind pe faptul ca simpaticele maimute au o viata mai buna decit a lui: nu trebuie sa munceasca, pot fura fara sa fie pedepsite, au mincare si asistenta medicala gratuita, nu platesc taxe si totodata sint in centrul atentiei (a zis ca nici o turista n-a vrut sa faca poze cu el, dar cu maimutoii aia au facut toate…)

O colonie cu populatie cam cit o zecime din cea a Timisoarei, cu moneda proprie, cu mindrie proprie si cu un loc aparte in istorie.

Stinca de 426 metri inaltime este pur si simplu magnifica. Este ciuruita de pesteri si tuneluri, putind adaposti 10.000 soldati pentru mai multi ani fara a trebui sa iasa la suprafata.

Am vizitat o pestera mare cit o catedrala, fost spital de campanie in al doilea razboi mondial, acum sala de concerte, plina de stalactite si stalagmite luminate artistic,

am dat mina cu maimutele, am admirat privelistea strimtorii de sus de pe stinca, ne-am plimbat pe stradutele pline de buticuri elegante (Gibraltarul e zona economica speciala, scutita de taxe, cu tigarile, bautura si electronicele mult mai ieftine). Am vazut mini-cimitirul unde sint inmormintati cei cazuti la Trafalgar, ne-am mirat de strada care trece peste pista aeroportului, am urmarit un soldat ce-si facea rondul, ne-am catarat pe vechile tunuri, si am mincat la Pizza Hut… Stiu, e o rusine, dar cu o zi inainte mincasem cous-cous in Maroc si am zis ca ajunge cu experimentele culinare pentru o perioada de timp.

Din pacate preturile la suveniruri sint mari in Gibraltar, degeaba e 17 lire un cartus de tigari si 6-7 lire o sticla de whisky, daca un tricou cu I love Gibraltar e 15 lire, iar o banala cana cu blazonul local e 5-6 lire. A fost unul din putinele locuri care ne-au placut de unde n-am luat nimic. Dar nimic! Acum realizez ca nici macar o pietricica pentru maica-mea n-am luat de acolo (de cind m-am lasat de fumat a umplut toate scrumierele din casa cu scoici, pietricele si nisip aduse de mine de peste tot din lume de unde am fost…)

Pozele, spre rusinea mea nu-s stralucite, am facut aproape toata ziua poze cu aparatul setat pe macro…

Data viitoare cind ma duc in Gibraltar promit sa fac altele mai faine (acu’ sa nu credeti chiar tot ce zic, am citeva pe film care-s foarte faine, nasoale is astea digitale…)

[Show as slideshow]

Zilele urmatoare: poze din Barcelona…

N-am mai povestit de mult legende urbane (desi azi e vorba de doua suburbane, actiunile petrecindu-se la tara) astfel ca am fost nevoit sa caut in arhiva celelalte articole pe tema, ca nu mai stiam cite si care le-am zis.

No ase ma!

Imediat dupa marea electrificare a Romaniei Populare, cind deja majoritatea taranilor beneficiau si de lumina venita de la lampa lui Lenin, nu numai de intrecerile in munca la minuit lopata “inima lui Stalin”, s-a facut si o ampla campanie de constientizare a omului de Carpati si despre pericolele curentului electric, nu doar despre beneficiile lui. Toata lumea a aflat ca nu e bine sa lasi copiii sa bage cuie in priza, nu e recomandat sa pescuiesti cu curent electric si toti stilpii au primit tablitele cu celebrele inscriptii “Nu atingeti stilpii si firele chiar cazute la pamint”.  Asta ultima cel putin e atit de adinc inradacinata in mintea mea incit si daca trebuie sa astept pe careva la colt de strada ma feresc sa ma sprijin de un stilp ci prefer “sa tin un gard sa nu se rastoarne”.

Intr-o seara se intorc taranii de la coasa. Badea Ion in fata, badea Vasile mai in spate. Ion are de ceva timp o pietricica in cizma de cauciuc care-l siciie, dar e prea obosit ca sa isi scoata cizma sa arunce piatra. O tot plimba cu degetele de la picior, dar in final pietricica intra intre degete si il roade tot mai rau cu fiecare pas. Lasa coasa jos, se sprijina cu miinile de un stilp aparut providential pe marginea drumului si incepe sa-si agite piciorul sa scoata pirdalnica pietricica de unde a intrat. Vasile, prins in reveria minunatelor culori ale apusului peste un drum prafuit din Ardeal (sau poate doar aburit de glaja de palinca ce face desertul oricarui cosas ce se respecta) pierde prima faza si il vede doar pe Ion tinindu-se de stilp si zbintiindu-se. Deasupra lui, o tablita alba cu chenar rosu, cu un cap de mort sub care scrie: NU ATINGETI STILPII SI FIRELE CHIAR CAZUTE LA PAMINT!

Cum tovarasul de la cinematograful mobil venit nu de mult la caminul cultural sa le explice ce si cum e cu curentul le-a aratat un filmulet cum ca nu e voie sa pui mina pe un om electrocutat ca te curentezi si tu cu el, tot conform instructajului Vasile ii aplica o coada de coasa din cel mai fraged lemn de tei peste miini lui Ion sa-l izoleze de sursa de tremurici.

De atunci Ion n-a mai vorbit cu Vasile, chiar mult timp dupa ce doctorii i-au scos ghipsul de pe miini, desi a incercat Vasile sa-i explice teama lui ca s-ar fi electrocutat.

- Da mai Vasile, da’ io ma tineam de un stilp de lemn!

A doua povestire vine de la una din barierele Bucurestiului, spre comuna Dascalu.

Taranul Petre vine cu capra de la pascut si trece agale pe linga masinile oprite la bariera. Soferul primei masini oprite n-a tras frina de mina si masina lui a luat-o incet la vale si s-a oprit in bara masinii din spate. Nimic grav, dar soferii se iau intii la harta si apoi la bataie.

Nea Petre neputind sa vada doi domni de Bucuresti tavalindu-se in praf leaga capra de bariera si se duce sa-i desparta. Dureaza putin pina ce-i desparte si-i calmeaza, suficient ca trenul sa treaca. Bariera, automata, s-a deschis imediat, ridicind si capra.

De atunci Petre a ramas cu o dilema: oare cine e de vina pentru moartea caprei?

Profitind de ocazie ca imi preumblu fizicul si prin Peninsula Iberica mi-am indreptat atentia (si obietivul aparatului de fotografiat) si spre capacele de canal, asa cum am mai facut cam peste tot pe unde am umblat in ultimii ani (pentru cei care nu mi-au rasfoit blogu’ d-a capo al fine le sugerez sa sape mai adinc fiindca mai gasesc doua colectii de capace de canal europene si americane).

Uite ce-am gasit pe jos in Spania pina acum (am mai gasit si 21 eurocenti – o prada in bani sensibil mai mica fata de risipitoarea America unde pe fiecare straduta gasesti unul-doi banuti pe trotuar):

La laptopul cumparat cu reducere anul trecut de pe net tocmai din California cu free shipping trebuie schimbata tasta backspace. Noua tastatura vine in Spania din Marea Britanie in doar 5 zile.

Nu mai dau bani pe telefoane in tara sau aiurea, am skype si singura problema e sa gasesc unde e setarea aia buclucasa de ma vede toata lumea cu capul in jos.

Vreau sa fac un cadou de ziua prietenilor de departe, pentru asta e amazon cu serviciul lor de trimitere cadouri ambalate ca atare la orice adresa la data specificata si cu urarile de rigoare pe o carte de vizita.

Aproape ca am uitat cum e sa bagi o fisa in telefon, sa cumpar un ziar ( o mai fi existind Renasterea Banateana?)  sau sa merg din dugheana in dugheana cautind un ascutitor de cutite asa cum faceam cu 15 ani in urma.

Ce ti-e si cu internetul asta…

Catedrala in schimb te lasa fara aer in alt mod. N-am pozat-o inauntru, cind am intrat noi era slujba si era fotografiatul interzis, dar… am vazut destule catedrale pina acum, de la Moscova la New York, via Munchen, Praga si Viena, Budapesta, Ulm si Koln si pot sa spun ca asta mi s-a parut mai convingatoare decit multe altele.

Di pozele facute in Malaga va arat si voua citeva.

(Am citit pe ziare.com ieri ca Spania e sub nameti. Yeah, sure:)

Fuengirola, Andaluzia. Nu departe de Gibraltar.

Netul aici e vai de mama lui. Pur si simplu in 20 minute n-a reusit sa urce decit imaginile de mai sus. Mai am, dar le urc miine. Acum vad ca stau degeaba.

Aveti rabdare pina la sfirsit, la urma-s vreo doua poze tare faine! (Nu ca restul n-ar fi la fel de faine…)