Mi-am adus aminte de legenda respectiva ieri cind am fost sa cumpar niste Potassium Bromide de la magazinul de articole foto B&H. Mie imi trebuie chimicala respectiva  ca s-o adaug in revelator pentru a elimina incetosarea produsa de trecerea timpului pe niste filme foto care-s cel putin de o virsta cu mine.

Plictisindu-ma in metrou la intoarcere am inceput sa studiez eticheta flaconului cu KBr si m-a frapat indicatia “Not for internal use. May be harmful if swallowed”.

Adica “n-o hali ca dai de dracu’…”

Doar n-o fi asta bromura aia din armata, zic in gindul meu notindu-mi in minte sa caut un pic pe google cind ajung acasa.

Si da, cica pina in 1975 bromura de potasiu era larg folosita in medicatia umana in tratamentul epilepsiei, era bagata intr-o gramada de calmante si cel putin armata britanica se pare ca o folosea pentru a inhiba impulsurile sexuale la soldati.

Bai fratele meu, se pare ca nu iese fum fara foc! Daca in Occident algocalminul a fost scos de pe rafturile farmaciilor prin anii ’60, iar la noi in 2011, cu bromura cum o fi? Daca vesticii au  taiat-o din meniul soldatilor in 1975, ai nostri oare au folosit-o? Si daca da, pina cind?

Cica-i dulce la gust in oarecari concentratii, deci ceaiul ar fi un vector foarte bun in administrarea sa pe sestache unor gloate de pustani de 18-19 ani cu hormonii dind pe dinafara dar obligati la “privatiunile serviciului militar obligatoriu”…

Insa la cit succes avea in unitate traficul cu calendarele sexy provenite de la sirbii care veneau cu autocarele la Timisoara, ori bromura era doar o legenda urbana ori, asa cum e tot legendar ca fura si din alimente, romanul supraponderal de la bucataria unitatii militare era in stare sa fure si ratia de bromura destinata ceaiului trupetilor, lasindu-ne cu erectiile (ne)regulamentare.

Hmmm…

La capitolul poze, ma laud doar ca am vazut naveta Enterprise dupa ce a aterizat din ultimul zbor, in circa unui Jumbo Jet de-al NASA vineri seara la aeroportul JFK. Ce nu e de lauda e ca i-am facut citeva poze execrabile din mersul masinii. Combinatia de viteza, lumina slaba, teleobiectiv si drum cu destul de multe gropi nu e o reteta pentru obtinerea de poze de succes… Am avut maxim 20 de secunde la dispozitie sa scot aparatul din geanta, sa-l pornesc, sa fac un minim de reglaj de timp de expunere, focusare manuala si sa fac citeva poze. Aveam pe aparat un teleobiectiv vechi, totalmente manual, bun pentru cind ai timp, lumina, eventual si trepied. Ghinion.

Dar macar am vazut singura naveta spatiala functionala a NASA dupa ultimul ei zbor inainte de a deveni, si ea, piesa de muzeu.

[Show as slideshow]

Un lucru nu mi-e clar insa: ne va- sau nu ne va mai fi frica sa dam spaga la asistenta medicala pentru o injectie cu ac nou sau la agentul de politie care ne-a prins circulind cu becul de semnalizare ars?

Pensionarii vor primi apa calda gratis (un litru de persoana, distribuit de postas cind aduce pensia), bugetarii al treisprezecelea salariu iar parlamentarii si pe al paispelea. Vom fi iar ce-am fost si mai mult decit atit!

E chiar un Zeiss, model Ikoflex Ia din anii ’50, atit de frumos pastrat incit mi-e si mila sa il butonez. Sa va spun ca in el era un film folosit pe jumatate,  un Ansco All Weather cu data de expirare 1963? Si ca alaturi de el am un exponometru din ala “de neam prost” cum foloseau cineastii de la Hollywood in anii ’50? Si un mic trepied din alama? Toate chestiile astea venind cu husele aferente din piele lucioasa maro: marochinarie de lux, pe bune!

Sper ca filmul ce era in aparat o mai fi bun, cind o sa am ocazia o sa-l developez cu mina mea, ard de curiozitate sa fiu primul care vede acele poze trase de cine stie cine, cine stie unde, cu ani de zile inainte de a ma naste… (aparatul a venit din Utah)

Poate gasesc pe undeva un tanc de developat filme format 120 (vinez deja vreo doua pe ebay…) si apoi o sa decid daca filmul il developez in cafea sau clasic. Parca as merge pe caffenol cu un gram de bromura de potasiu.

Dezavantajul la camerele astea e ca filmele, chiar si expirate de mult sint destul de scumpe. Am luat un film pentru teste de la B&H, un Foma cehesc, cel mai ieftin existent, cu 4 dolari. Si fac doar 12 poze…

Iar eu cum sint omul obisnuit cu filmele cumparate la kil, care face si 400 poze pe film intr-o saptamina, va trebui sa ma obisnuiesc sa cintaresc mai mult fiecare cadru care-l trag cu caramida asta.

De fapt asta mi se pare ca este si partea cea mai frumoasa a fotografiei in format mediu si mare, la fel ca si a fotografiei pinhole: gindesti mai mult fiecare cadru, inveti sa ai rabdare sa astepti momentul propice, pregatesti pozitia optima, totul meticulos, fara graba.

Nu e o chestie pe care s-o faci intre doua apeluri pe telefonul mobil, sau pe marginea unui circuit de Formula 1.

Fata de fotografia digitala de exemplu, unde poti seta aparatul sa traga rafale de poze in ideea ca acasa poti sa stergi 99% din poze pina dai de una buna, pe care mai poti s-o si bibilesti in photoshop, aici n-ai prea multe incercari de irosit.

[Show as slideshow]

Liberty Tower, cel ce se ridica in locul Twin Towers e mult mai sus decit anul trecut. E cladirea inalta cu doua macarale in virf.

La intoarcere am urmarit Beatles. Doi.  Enjoy!

[Show as slideshow]

Cred ca e al cincilea sau al saselea pe care l-am luat, dar este de departe in starea cea mai buna. A venit cu o lentila de care nici google n-a auzit, pe care de curiozitate am pus-o pe Oly-ul digital si cu care de fapt am fotografiat OM-2-ul. Surprinzator de buna lentila, chiar daca de 3 ori mai grea decit Zuiko-ul aproape similar pe care il vedeti pus pe OM-2. Este un Star-D 37-105 f3.5, facut se pare in Coreea intre 1979-1986 cu lentile japoneze.

In timp ce fotografiam OM-2N-ul expus la gard la soare opreste un Harley in fata casei. Numa’ crom si luciu! M-a vazut bikerul si vine la mine sa-i fac si lui o poza cu motorul. I-am facut mai multe. Si da, am refuzat sa fac o tura cu un Harley Davidson cu motor de 900cmc…

[Show as slideshow]

Nah!

Am incercat ieri citeva poze cu diverse chestii la indemina, n-am fost prea multumit. Azi mai aveam  7 bucatele de hirtie foto taiate la masura, si citeva monede ratacite pe birou. De ce nu? Le-am scos pe balcon la soare, le-am sprijinit de perete si am pus cutia de ceai in fata lor. Tre sa recunosc insa ca dupa ce s-au uscat, cind le-am pozat cu Oly digitalu’ mi s-au parut putin albastre (in realitate sint negre), asa ca nu le-am “retusat” sa fie alb-negru in PhotoImpact, ci le-am lasat cum su iesit din inversarea albastrului, adica sepia.

Mie imi plac monedele si ruginite, deci parerea mea subiectiva nu se pune.

Au iesit faine?

[Show as slideshow]

Am baut doar niste ceai negru (cind au inceput durerile de muschi), ceai de musetel (de cind cu durerile in git) si apa chioara (de cind cu transpiratiile). Medicamente? 3 pastile de Coldrex in prima zi, apoi am renuntat la ele ca parca mai rau imi faceau, si doua aspirine, una ieri si una azi.

Oare chiar trebuie sa ne otravim ficatul cu paracetamol daca si asa gripa orice am face tot o saptamina ne tine?

E litera “e” care apare imediat dupa cantitatea continuta, scrisa pe ambalaj.

Io n-am stiut pina azi ce semnifica e-ul ala, si m-am pus pe cautat.

Cica este “estimate sign” si este o marca prin care producatorul atesta ca produsul este ambalat in conformitate cu Directiva Europeana 76/211/EEC. Mai pe romaneste spus, cantitatea de produs continuta in ambalaj nu este, in medie, mai mica decit cea scrisa. Adica daca tu vezi ca scrie ca sint 50 ml in sticla de parfum pe care ai dat un sfert din salariu, poti fi convins ca in nici un caz nu sint mai putin de… 45,5 ml! Nu glumesc!

e-ul se pune pe ambalaje care contin intre 5 ml, sau 5 g si 10 l sau 10 kg, depinde daca e vorba de lichide sau solide.

Mai jos e tabelul cu variatiile de greutate admise, functie de cantitate:

Bine, teoretic se poate intimpla ca tu sa cumperi o punga de seminte de 50 grame si sa primesti 54,5 grame, dar parca nu-i acelasi lucru cu 9% mai putin in flaconul de parfum, nu?